marți, 6 decembrie 2011

Vreme tâmpită

Postat marți, 6 decembrie 2011  la ora 22:41:00  

        Hy. Dimineaţă, mai exact pe la ora 12:00, m-am trezit din cauza unui zgomot care-mi era atât de cunoscut... da, cel al ploii care se loveste cu putere de geam. Ce "fericire"........ Parcă şi văd ce faţă de om nedumerit am făcut când m-am trezit; "Pfffai de capu' meu, aseară a venit Moş Nicolae şi acum plouă. WTF??! Asta-i iarnă sau toamnă mocirlită?".
        Adevărul e că până şi vremea o ia razna în lumea asta de... gumă. Toată toamna au fost doar două ploi mărunte (pe numărate), iar acum, în decembrie, când ar trebui să ningă ca-n poveşti, plouă torenţial. Eu ce să-nţeleg din asta? Că de-abia în martie va începe să ningă? E chiar aiurea. Şi pe lângă asta, tot farmecul sosirii lui Moş Nicolae s-a dus. Săracu', mă mir cum de nu s-a rătăcit printre bălţile jegoase din Bucureşti...
        Nu mă deranjează că plaia a continuat până acum câteva ore, ba chiar ador ploaia, ador să merg în ploaie, să sar în băltoace ca dementa şi să iau picăturile în gură, dar azi a fost ciudat. Pentru prima dată, am urât faptul că a plouat, şi tot pentru prima dată, mi-am dorit să ningă. Bine,este evident că  s-a produs o schimbare în mine şi în viaţa mea de ceva timp, dar nu ştiu dacă ăsta este motivul principal al revoltei mele.
        Eu, de obicei nu sunt aşa cum sunt în ultimele zile, nu mă simt atât de bine şi lucrurile din viaţa mea nu merg prea strălucitor, dar, după cum am mai zis, în ultima perioadă s-a schimbat ceva. Sunt mereu bine dispusă, râd non-stop ca idioata, fără motive (şi fără să fi consumat substanţe de-alea) şi uite aşa, sunt un magnet de lucruri bune. De exemplu, azi am mai aflat o notă de la o teză, mai exact:, 9 la limba engleză, iar pe lângă asta am luat şi un 10 la geografie. Tare-s curioasă în ce rahat sclipiricios am călcat în timp ce mergeam printre băltoace.
        Aşa... Să revenim la vreme. Chiar mai devreme m-am uitat la meteo pentru următoarele zile şi, din câte văd ochii mei de broască zurlie, vremea se încălzeşte din ce în ce mai tare, ba chiar se atinge şi temperatura de 13°C. Na...Ce iarnă-i asta? Parcă văd că de Crăciun toată lumea se tirează la mare să facă plajă şi să-l aştepte pe Moş Crăciun în apă.
        Până la urmă, noi să fim sănătoşi, că la cum s-a schimbat totul în lumea asta, nu ne mai miră nimic, nu?
        Noapte bună şi la mulţi ani celor care şi-au sărbătorit azi numele, de Sf. Nicolae.

Despre Annitu

Write admin description here..

7 comentarii:

  1. Buna.
    Lasa vremea sa mearga in stilul ei. Ce nu tine de noi nu ar trebui sa ne deranjeze. In schimb pastreaza-ti tonul optimist si nu uita sa zambesti.
    In felul asta lucrurile vor merge spre mai bine si indiferent de cum va fi vremea, in suflet iti va fi soare.
    Noapte senina!

    RăspundețiȘtergere
  2. mulţumesc de vizită.
    ramâi cum te-au descris cunoscuţii... oricum, ploaia face bine asfaltului.., mai creşte o groapă... deastea
    o zi frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  3. nu te-ai gandit ca poate ploua ca asa a dorit Mos Nicolae?! Poate vroia si el sa un fresh shower! :D
    mai stii?!

    RăspundețiȘtergere
  4. Si la noi aici in Alexandria a plouat ! Cei de la Meteo au spus ca nu prea vom avea ninsori anul acesta :(( .asta e...dezamagitor...dar asta e...

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, e cam ciudata ploia in perioada asta... dar trebuie sa ne bucuram si de ea :)
    Seara placuta!

    RăspundețiȘtergere
  6. Pai si pe la mine a ploat. Dar pe mine chiar nu ma deranjeaza. Pentru ca e un motiv bun sa incalt iar ghetele de piele, sa stau nebarbierit cateva zile, sa calc in toate baltoacele de pe toate coclaurile in incercari mortale de a razbate drumul, ajungand de destinatie plin de noroi pe ghete si astfel sa imi alimentez iar fantezia mea (ciudata??!) cu cowboy-ul de mine care locuieste intr-un district ploios de prin SUA si infrunta ororile naturii (adica 3 balti si vreo 2 stropi de ploaie) ca un Jim Morrison.
    Da, stiu, sunt un taran autentic :)) Cum ar zice mama, "CAND AI DE GAND SA TE MATURIZEI???"- raspunsul e foarte simplu... cand nu va mai fi asa misto sa am vise :)).
    Starea de bine e ok, e mai bine sa razi degeaba decat sa plangi degeaba. Dupa cum ti-am mai zis, incearca sa ai starea asta mereu. Sau daca nu se poate, macar o stare de detasare totala, relaxare... ploaia ajuta la chestia asta (cred eu).
    Nu e prea mare pierdere cu lipsa ninsorii... daca o tine tot asa cu ploaia anul asta nu mai fac ski, ci ski nautic, tot un drac :D.

    RăspundețiȘtergere
  7. ahahah... mai facut curios sa vad cum o sa fie vremea de craciun si se pare ca o sa ploua... sa aveti zile toride.

    RăspundețiȘtergere

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

Abonează-te
ca să primești e-mail când se postează ceva nou.

© 2011 - 2017 Război în... 1. Toate drepturile rezervate.
back to top