miercuri, 18 ianuarie 2012

Coşmar devenit realitate

Postat miercuri, 18 ianuarie 2012  la ora 23:27:00  

        Hei... Nici nu ştiu cum să încep această postare, pentru că mi-e foarte greu să povestesc această întâmplare a nu ştiu câta oară. Treaba stă în următorul fel: pâna la vârsta de 10 ani, am locuit într-un alt cartier al Bucureştiului, undeva prin Berceni, într-o zonă foarte liniştită. Acolo a fost minunat, mai ales că locuiam la curte şi puteam ieşi în fiecare zi afară să fac "mâncare" din pământ, iarbă şi beţe.  Acolo mă simţeam cu adevărat acasă, simţeam că aparţin acelui loc
        Totul s-a schimbat atunci când părinţii mei nu mai aveau bani de chirie şi a trebuit să ne mutăm într-o garsonieră din cartierul Ferentari, renumit pentru bandele nenumărate de traficanţi de substanţe din-acelea. La început, deşi eram mică şi nu prea înţelegeam ce se întâmplă, mi se părea ciudat să locuiesc într-o singură cameră de 4m² cu părinţii, având în vedere că veneam de la o casă mare cu 4 camere + curte destul de mărişoară. Ba...chiar am crezut o bună perioadă că suntem acolo în vizită la cineva care e plecat în vacanţă. În schimb, când am început să cresc mai mult şi să-mi dau seama în ce fel de cartier locuiesc, pe la 14 ani, am început să am coşmaruri legate de acest cartier şi de ce mi se poate întâmpla mie aici. Aceste coşmaruri s-au intensificat şi au devenit mai dese acum doi ani, când am început să locuiesc doar cu mama mea. Poate... din cauza sentimentului de nesiguranţă (zic eu). În cartierul în care locuiesc, scările blocurilor nu sunt luminate cu nimic, aşa că dacă te întorci noaptea de la muncă sau de la şcoală, ai nevoie de o lanternă ca să poţi vedea scările şi uşa casei, ca nu cumva să nimereşti la vecinu' care-şi regulează nevasta de zor. Mboon, ştiind acest lucru (cu lumina din scara blocului), au început coşmarurile legate de această scară. Tot visam că cineva mă urmăreşte pe acele scări când eu mă întorc de la şcoală şi că mă bate sau răpeşte sau violează cineva.
        Problema mare era că aceste coşmaruri păreau foarte reale şi erau foarte dese, astfel încât îmi stricau zilele de nu mai aveam chef de nimic. Mă speriam extrem de tare pentru că eram conştientă că acest coşmar va deveni realitate cândva. Sau... pur şi simplu aşa simţeam eu. Unele chestii le simt efectiv înainte să se întâmple. Poate aşa a fost şi cu acest vis care se repeta şi care nu-mi dădea pace. De exemplu, atunci când mă certam cu o colegă (e doar un exemplu), în acea seară visam că acea colegă mă ucide în scara blocului meu...pe întuneric.
În fine, asta a fost doar o simplă introducere a ceea ce vreau eu să povestesc. În primele zile ale lunii ianuarie nu am avut acest coşmar (deşi,nu bag mâna-n foc). Ieri, pe 17 ianuarie, am avut o zi destul de ok, am mers chiar şi la sală, la şcoală a fost bine, cu toţi m-am înţeles bine, dar ceea ce n-a fost ok a fost sfârşitul acestei zile; La 20:00 am ieşit de la şcoală, am luat autobuzul spre casă, iar pe la jumătatea drumului iubitul meu mi-a dat un mesaj de genul "Iubito, unde eşti? De ce nu eşti încă acasă? Îmi fac foarte multe griji pentru tine". Până aici, nimic ciudat. Pare chiar foarte drăguţ că se gândeşte la mine... Doar că, ciudat este că el ştie că eu la ora aia nu aveam cum să fiu acasă, pentru că ajung în 40 de minute, iar el după 15 minute de la terminarea orelor mi-a dat mesaj în care-mi spunea că-şi face griji. Wow... De-abia acum realizez cât de ciudat e acest mesaj, având în vedere ce urma să se întâmple. Pentru că n-aveam credit, nu i-am răspuns la mesaj, ba chiar mi-am zis în gând că iubitul meu s-a ţăcănit.
        Coborând din autobuz şi-ajungând pe strada mea, aproape de blocul în care locuiesc, îmi sună telefonul. Era Alex, un prieten bun de-al lui Cosmin, care m-a întrebat unde sunt, de ce nu sunt acasă, pe mess' etc (îl pusese Cosmin să mă sune, că-şi făcea griji). I-am şi explicat "băi,omule, ce-aveţi cu mine? Am ajuns chiar mai devreme de cât trebuia. Sunt în faţa blocului, în 10 minute ajung acasă şi o să vorbesc cu el pe mess, linişteşte-l, că n-am ce să păţesc". Ei... nu prea ştiam ce vorbesc în acel moment. Mi-am băgat telefonul în buzunar şi-am intrat în scara blocului. L-am scos din nou pentru a lumina, am verificat în stânga şi-n dreapta ca să mă asigur că nu e vreun nebun care să iasă şi să-mi bage cuţitu-n inimă şi-am început să urc spre etajul 1, unde locuiesc eu.
        Am urcat primele două trepte încet, pentru că lumina telefonului era slabă şi de-abia vedeam treptele, iar dintr-o dată văd un băiat cam de 18 ani cu un câine chihuahua (credeam că e pechinez, dar acum am căutat imagini şi-am văzut că, de fapt, era un chihuahua) care se grăbea să urce. M-am dat mai spre stânga ca să-i fac loc omului să treacă, că doar na, nu puteam să-l las să aştepte 100 de ani până urc eu scările încet ca o babă. Tipu' m-a ocolit, a urcat mai departe, iar în timp ce urca în faţa mea, mă miram cât de slab poate fi. Pe moment, ăsta nu era un detaliu important, dar la poliţie a fost. El a urcat mai departe, spre etajul 2, deci, se pare că eram singură şi în siguranţă. Eu eram în lumea mea, mă gândeam la cai verzi pe pereţi, ba chiar nici nu stăteam cu frica că se va putea întâmpla ceva (cum fac de obicei), ci eram înfricoşător extrem de liniştită.
        Am terminat de urcat cele două rânduri de scări, am deschis uşa palierului iar în acel moment văd că mă trage cineva de mâna în care ţineam telefonul. În prima fracţiune de secundă nu am realizat ce se întâmplă, îmi veneau o mie de imagini în cap; Mă gândeam că e vreun vecin care mă salută sau vreun ameţit care-a greşit adresa şi cere ajutor. Din a doua fracţiune de secundă, am realizat că acea mână vrea cu disperare să mă scoată de pe acel palier. Cum ţineam eu mâna cu telefonul aprins, faţa i se lumina, aşa că i-am văzut trăsăturile feţei şi nu îl mai văzusem până atunci. Clar era ceva în neregulă!!  Am început să mă opun cu multă forţă (că doar de-aia fac sală) şi să strig cât pot de tare după ajutor, doar că nimeni nu şi-a ridicat fundul să fadă cine ţipă pe hol. Îi vedeam faţa tipului frustrat care încerca să mă tragă de acolo şi vedeam cât de dezamăgit şi nervos e că nu reuşeşte. Probabil, pentru că nu a reuşit să mă tragă şi să obţină ceea ce vroia, mi-a dat drumul la mână, mi-a luat telefonul şi a fugit. De fapt, după imaginile din mintea mea, chiar a alergat după mine pe palier (sau poate fugeam de frică), iar în momentul când fugeam de el... mi-am văzut toată viaţa cu proprii ochi. Am început să bat în uşa în care locuiesc cât pot de tare, cu pumnii şi picioarele şi strigam "MAMĂ, AJUTOR!!!" timp de 10 secunde care-au părut 10 ore, iar într-un final, mama mi-a deschis uşa speriată şi m-a întrebat ce-am păţit. N-am putut să-i zic decât "telefonul... l-a luat... a fugit, a vrut să mă răpească". Mama s-a uitat pe palier şi deja nu mai era nimeni.
        Am sunat cât de repede am putut la 112, iar în 3 minute au venit 2 poliţişti, cărora le-am povestit prin ce-am trecut în acele 5 minute. Împreună cu ei am mers în tot blocul, pe străduţele din jurul blocului să ne uităm după vreun suspect. Apoi, la un amanet unde am verificat dacă a adus cineva telefonul meu acolo. Răspuns negativ. După asta, am mers la secţie, unde mi s-au adus 2 suspecţi pe care-i ştiam din vedere, dar nu era niciunul din ei cel pe care-l căutam. În cele din urmă, am dat o declaraţie, am depus o plângere, iar după ce m-am uitat la pozele din baza de date cu suspecţi pentru diferite infracţiuni, imaginea cu tipul care mi-a furat telefonul începea să devină din ce în ce mai neclară, astfel că am ajuns să nu mai ştiu pe cine trebuie să caut. Datorită acestui fapt, alţi doi poliţişti ne-au dus acasă pe la ora 00:10. După ce ne-am tras puţin sufletul şi am vorbit despre cele întâmplate, auzim că cineva bate tare în uşă. Eram moarte de frică, dar în cele din urmă ne-am dat seama că e un nene de la poliţie care m-a chemat din nou la secţie, spunându-mi că au mai găsit un suspect. De această dată am mers singură, lăsând-o pe mama să se odihnească şi să-şi revină din şoc. Am văzut acel suspect, iar din imaginile neclare din mintea mea, eram doar 70% că el este vinovatul. Am aşteptat într-un birou o oră sau mai puţin, timp în care poliţiştii l-au bătut bine interogat pe acesta. Nici acum nu ştiu dacă au aflat ceva concret despre cazul meu şi despre telefonul pe care probabil el mi l-a furat... Cert e că de-abia la 2:10 am ajuns acasă, speriată, nemâncată de fix 14 ore şi extrem de obosită.
        Azi am stat acasă pentru a-mi reveni din acel şoc şi pentru a-mi reface forţele pentru restul săptămânii, iar acum deja mă simt mai bine. Încerc să fiu optimistă şi să mă gândesc că se putea întâmpla mult mai rău; Puteam acum să nu fiu vie sau să fiu prin nu-ştiu-ce-spital cu vreo mână ruptă sau alte probleme de acest gen.
        Doar...mă oftic de acel telefon pe care mi-l cumpărasem exact cu un an în urmă, pe 20 ianuarie şi pe care în acea perioadă mi l-am dorit foarte mult. Acum...trebuie să văd de unde fac rost de un telefon provizoriu şi, mai târziu, de bani pentru un telefon acceptabil care să îndeplinească cerinţele lumii moderne.
        Acum, că faptul e consumat, sper ca acele coşmaruri să nu se mai repete. Chiar m-am săturat!

Despre Annitu

Write admin description here..

18 comentarii:

  1. Bine ca nu ai patit nimic , lasal in colo de telefon .

    RăspundețiȘtergere
  2. wow...viața bate filmul. Bine că ești teafără! Cred că ai nevoie de o lanternă, fiindcă telefonul atrage atenția hoților. Nici un electroshocker nu ți-ar strica. deloc!

    RăspundețiȘtergere
  3. ohh,bine ca nu a fost mai rau,totusi.telefonul,da`l naibii,nu e mai important deat sanateata ta.

    RăspundețiȘtergere
  4. În momente ca astea mă bucur că-s bărbat... cu toate că riscul de a lua bătaie este mai ridicat la mine.
    Măi, de ce nu vorbiţi cu administratorul blocului să puneţi dracu 2-3 becuri pe scară?

    RăspundețiȘtergere
  5. Oohh, iubita mea :( sincer imi pare rau de cele intamplate, dar sunt fericit ca nu ai patit nimic, scumpa mea :o3 As vrea ca eu sa fiu polititstul tau protector, iubita mea :x

    RăspundețiȘtergere
  6. Am stat in cringasi :-J venit din voluntari :-J sunt calit ... Si foarte rasist :X

    RăspundețiȘtergere
  7. Ma bucur ca nu ai patit nimic grav.Aceste evenimente sunt frecvente in cartierul in care stai .Cartierul Ferentari i se mai spune si ,,ferentexas" datorita acestor chestii care se intampla frecvent .
    Nu mai folosi telefonul sa iluminezi si nu vorbi la el pe scara blocului .Iati o lanterna pt iluminat si pt aparare un eletrosock micut (eu am , am dat vreo 24 lei pe el) , te ajuta in aparare .foarte util...si practic !
    Iti doresc sa nu mai treci prin astfel de momente niciodata ! Nu meriti astfel de lucruri...

    RăspundețiȘtergere
  8. Doamne ... groaznic , bine ca esti Ok . Si eu locuiesc la bloc , nu mai ca nu e un oras mare , ci chiar unul foarte mic , Zimnicea . Iar tocmai la 4 (deasupra noastra) locuiesc niste hoti . Si de ficare data cand sunt in scara ma uit la cel care trece pe langa mine . Si mereu cum intru in apartament incui usa instantaneu . Sper sa nu mai pateasca cineva ce-ai patit tu . E de-a dreptul groaznic . Stiu cum e , o data a facut un prieten o gluma proasta si cand sa ies din apartament (in scara era intuneriic , fiind 23 decembrie) el statea intr-o parte , tocai spre scara care urca ,iar eu nu ma uitam acolo , si avea si manusi negre , gluga pe cap , iar mainile le tinea ca un pisol , ceea ce am crezut ca aste (datorita manusilor negre) . In primele 5 secunde nu m-am mai putut misca , un fior mia trecut prin tot corpul , imi tremurau picioarele si nu mai stiam ce sa fac . Sa intru in apartament (nici usa n-o inchisesem , dar s-o mai incui) , sa incerc sa il iau prin surprindere prin cele cateva tehnici de asa zisa auto-aparare pe care le stiu , dar abia mai tarziu am realizat ca nu este nici un pericol . Ce vecin (tarani destai de la Zimnicea:]) Ar zice "Don't Move !" ? Doamne cat l-am mai injurat .Si era prietenul meu cel mai bun ! PS. Mai aveam putin si faceam 14 ani . ACUM am 14 :) .

    RăspundețiȘtergere
  9. Oribil! Îmi pare foarte foarte rău să aud asta. Într-un fel înţeleg ce simţi. Am mai trecut prin lucruri asemănătoare, dar slavă Domnului, am scăpat muuult, mult mai uşor. Dă-l naibii de telefon, putea ieşi mult mai urât de atât. Din păcate, e o situaţie inevitabilă, indiferent că eşti bărbat sau femeie. Ştiu, "dacă încearcă unu' îi rup mufa"! Mda... dar uiţi şi cum te cheamă dacă scoate cuţitul. Evitaţi întunericul, evitaţi singurătatea, evitaţi persoanele dubioase, şi cel mai important renunţaţi la gândul că "nu o să mi se întâmple mie" sau "nu ar îndrăzni să se dea la mine". Oricând vi se poate întâmpla! Ce a fost mai rău a trecut. Acum trebuie să te linişteşti şi să te gândeşti că şi dacă erai un boxer profesionist, tot ai fi putut păţi asta!

    RăspundețiȘtergere
  10. Imi pare bine ca nu ai patit nimic grav si imi pare rau ca ai ramas fara telefon ...

    RăspundețiȘtergere
  11. wow. am ramas socata. ai grija si incearca sa urci cu cineva( zic eu) kre sa te lase in siguranta.

    RăspundețiȘtergere
  12. Bine ca esti ok. Ai mare grija de tine! De ce nu incerci sa vorbesti cu mama ta sa va mutati din cartierul ala? Presupun ca poti sa gasesti si in alte zone chirii accesibile... Nu stiu.. zic si eu. Pup

    RăspundețiȘtergere
  13. Urât, tare urât ce ţi s-a-ntâmplat, dar eşti OK şi asta e tot ce contează. Şi îţi spun eu că nu numai în Rahova-Pantelimon-Ferentari se întâmplă d-astea, şi în cartierul meu se-ntâmplă lucruri mult mai grave decât furtul unui telefon. Cu timpul te obişnuieşti, cel puţin în calitate de băiat te poţi adapt şi încearcă a uşor... dar mă gândesc că la fete e şi mai uşor.. cred :-D. Oricum, nu-ţi mai face atâtea grijisă vii cu cineva spre casă seara târziu.

    RăspundețiȘtergere
  14. Ma inspaimanta intamplarea ta :(:(:(( .. Sper mulllt sa nu se mai intample . App mai tine-ne la curent cu individul daca l-a prins sau nu . Putea fi mult mai rau , iti dai seama daca erau 2 sau 3 indivizi ce se putea intampla .

    RăspundețiȘtergere
  15. Nu exista nici o sansa sa va mutati de acolo intr-un loc mai... sigur? Chestiile astea se pot repeta iar cu frica in san nu poti trai... Te sfatuiesc sa iti cumperi un spray paralizant, just in case!

    RăspundețiȘtergere
  16. Am recomandat articolul asta pe blogul meu

    http://mistocareala.ro/recomandarile-saptamanii-3

    RăspundețiȘtergere
  17. Oficial: Muta-ti catrafusele in alta casa!!
    Doua -femei- nu au ce cauta intr-un cartier ca ala!

    Omule, si eu care credeam ca stau intr-un cartier ciudat. :|

    RăspundețiȘtergere
  18. O expeienta foarte traumatizanta pentru tine cat si pentru mama ta. Eu cand mi-am cumparat casa am zis ca trebuie musai sa fie intr-o zona buna, luminata aeresita, chiar daca apartamentul este minuscul, mama mea nu ma inteles de ce nu vreau sa cumpar un apartament cu suprafata dubla intr-un cartier marginas in aceeasi bani. Unde stau acum politia patruleaza toata noaptea, este f lumina (in jur locuiesc barosani de la primarie), acum fiind mama de fata stiu ca nu trebuie sa imi fie frica sa vin noaptea acasa, ca nu trebuie sa ma tem pentru fata mea cand vine de la scoala.

    RăspundețiȘtergere

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

Abonează-te
ca să primești e-mail când se postează ceva nou.

© 2011 - 2017 Război în... 1. Toate drepturile rezervate.
back to top