marți, 6 martie 2012

Cel mai bun prieten

Postat marți, 6 martie 2012  la ora 23:51:00  

        Hohoho, n-am mai scris pe aici 6 zile şi deja mă simt ciudat. De fiecare dată când trec foarte multe zile de la ultima postare de pe Război în...1 mă simt tare rău pentru că a posta aici e printre cele mai frumoase lucruri pe care le fac cu o plăcere imensă. Iar atunci când trec peste 3 zile fără să postez deja mă cuprinde o panică de nedescris şi mă simt de parcă aş fi strâns multe, multe, multe lucruri în mine şi nu le-am spus nimănui. Aşa e şi în cazul blogului; După cum am mai spus de nenumărate ori, acest blog este cel mai bun prieten al meu. Simt că atunci când scriu pe el mă confesez celei mai apropiate persoane din viaţa mea. Pentru că dacă acea persoană nu există în viaţa mea, compensez cu blog'şoru ăsta. Şi nici măcar când mă descarc unui om nu mă simt atât de bine pentru că ori nu sunt ascultată cu suficientă atenţie, ori nu sunt înţeleasă atât de bine, ori am momente în care nu mă pot exterioriza oricui şi prefer să ţin în mine. Sau poate pentru că încă nu am găsit acea persoană care să aibă rolul de cel mai bun prieten. În schimb, faţă de acest blog nu am niciodată reţineri şi sunt în stare să scriu absolut orice aici, pentru că asta mă face pe mine să mă simt mai bine, iar în momentele alea, sincer chiar nu-mi pasă cine citeşte şi ce impresie îşi face despre mine. E blog personal, iar din astea două cuvinte, cuvântul "personal" explică tot.
        Aşa că de-asta mă simt rău când nu scriu aici (şi nu o fac intenţionat, ci doar din lipsă de timp) pentru că se adună foarte multe chestii pe care-aş vrea să le scriu, pe care-aş vrea să le povestesc în scris pentru că în scris mă exprim cel mai bine şi atunci când scriu ceva, nu pot minţi, ci pot doar să spun ce simt şi ce gândesc.
        Deci de-aia mă apucă paranoia şi mi se urcă toţi piticii la cap şi-am atacuri de panică când realizez că au trecut X zile de când n-am postat pe Război în 1. Sunt ca un dependent de substanţe "din-aşelea" care nu şi-a luat doza zilnică de fericire.

Despre Annitu

Write admin description here..

4 comentarii:

  1. Cam ceva asemanator simt si eu daca nu scriu pe blogul Viziuni din Viata. Partea cu scrisul - gandim la fel ; si eu ma exprim cel mai bine in scris si le spun lucrurilor pe nume.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ştefan Stoica7 martie 2012, 19:21

    Ooo da, știu cum e să veyi bff în blogging. Pe mine mă ajută și practic, nu doar d.p.d.v. al confesiunilor. Acum 2 săptămâni am scris nasoale de o bancă ce a făcut o mega greșeală și i-a costat ceva bani pe ai mei și la câteva zile tata a fost apostrofat de un angajat al băncii că de ce am scris nasoale de ei. În acea zi, am mai scris unul în care am povestit cum l-au apostrofat pe tata, iar ca urmare, azi am primit o scrisoare de la sediul central al băncii în care își cereau scuze... și au virat și bani în cont. Deși mereu am crezut că blogingul nu îmi va folosi la nimic, în timp m-am răzgândit. După ce în vara trecută m-a ajutat să câștig câteva premii am început să îl consider un bun amic. Însă după ce azi mi-a readus banii în cont, îl consider cel mai bun prieten al meu. Asta în plan material.
    În plan imaterial, e cel mai bun prieten al meu pentru că îmi dă posibilitatea să mă manifest liber (ceea ce videobloggingul încă nu o poate face, că am încercat, dar nu merge), și să arăt cât de inteligent, uimitor și arogant sunt. Ceea ce e fantastic.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bravo! Macar el e capabil sa te asculte in totalitate... Sa nu il lasi niciodata! Te iubesc.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce ne-am face fara comunicare?Ce am fii?

    RăspundețiȘtergere

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

Abonează-te
ca să primești e-mail când se postează ceva nou.

© 2011 - 2017 Război în... 1. Toate drepturile rezervate.
back to top