luni, 13 mai 2013

Am devenit un om mare

Postat luni, 13 mai 2013  la ora 19:32:00  

        Ultima perioadă a fost pentru mine un adevărat test de maturitate. Deja BACul e mainstream, nu mai poate fi numit examenul maturităţii pentru mine. În ultima vreme mă simt aşa...ca un om mare şi responsabil care are tot timpul ocupat şi care nu mai are timp liber aproape deloc pentru el. Adică, la fel ca un om matur, am tot timpul ocupat şi de-abia dacă apuc să respir; Dimineaţa am şcoală, apoi ba muncesc acolo, ba dincolo, schimb locurile de muncă odată cu şosetele sau am mai multe odată (locuri de muncă, nu şosete), ba cu teze, ba cu interviuri pentru alte joburi, ba învăţ pentru teze/teste şi pe lângă asta, telefonul îmi sună mai mereu pentru alte diferite joburi la care trebuie să mă prezint.
          Şi cu toate astea, încă mai am timp să scriu pe-aici şi pe celelalte 3 site-uri pe care le deţin.  Oricum, deşi e extrem de epuizant şi aproape că nu mai am timp să mă odihnesc pentru că noaptea trebuie să mă ocup de site-uri, de teme şi de învăţat, e foarte plăcut sentimentul ăsta; Niciodată nu m-am simţit atât de responsabilă şi acum chiar mă simt
pregătită pentru ce va urma după liceu, adică învăţat şi muncă 20/24h ca să mă pot menţine la facultate.
        În concluzie, am devenit un om mare!

Despre Annitu

Write admin description here..

4 comentarii:

  1. Pari destul de incantata insa o sa devina destul de obositor, te asigur. Imi place ca esti pozitiva, iar acest lucru o sa te ajute cu siguranta...mentalitate sanatoasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa sti ca pentru a fi un om mare, nu trebuie sa ti neaparat cont de varsta, atata timp cat te comporti ca unul. Tu pari o persoana destul de responsabila asa cum esti, si este destul de bine. Insa nu uita sa fi si copil ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Si asta este doar inceputul, vei vedea ca este mai greu dupa terminarea liceului ^_^

    RăspundețiȘtergere
  4. Nope ! You didn't ! Ramai mica, nu creste si te alatura lorrrr [-(

    RăspundețiȘtergere

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

Abonează-te
ca să primești e-mail când se postează ceva nou.

© 2011 - 2017 Război în... 1. Toate drepturile rezervate.
back to top