vineri, 31 mai 2013

Primul meu articol în presa scrisă

Postat vineri, 31 mai 2013  la ora 19:34:00  

        Ieri s-a întâmplat ceva foarte bun pentru mine; După 3 ani de blogging în care am scris numai în format electronic pe site-urile şi blogurile mele, a venit momentul în care am scris şi pe hârtie; Pe 29 mai a apărut în "Cronica Fundaţiilor" primul meu articol publicat în presa scrisă. Nici nu speram vreodată că voi ajunge la nivelul ăsta, dar uite că s-a întâmplat şi mă bucur mult! Din păcate însă, revista nu se găseşte la chioşcurile de ziare, aşa că am să-mi copiez articolul aici pentru curioşi. 
        Era ora şase și tocmai ce fuseserăm anunțați că putem pleca acasă, că nu mai facem ultimele ore. În urmă cu câțiva ani, aș fi fost fericită să știu asta. Însă, de când am intrat la liceu, am realizat că ideea de a ajunge mai repede acasă nu mi se mai părea, ca înainte, genială.
        Eram plictisită, pentru că ziua se dovedise banală. Parcă un demon al somnului posedase totul în acea zi. Totul părea lipsit de energie, parcă se refăcea după o muncă istovitoare. Afară ploua. Era seară de octombrie în care norii puseseră stăpânire pe oraș și își trimiteau armata de stropi pe betoanele gri și spre oamenii-n furnicar, nerăbdători să intre în casă, să se adăpostească de stropi și să urmeze aceeași rutină zilnică pe care ei o numesc ’’fericire’’.
        Mergeam prin ploaie spre stația de autobuz. Simțeam cum stropii vin în număr mare și pun stăpânire pe hainele mele, pe părul meu lung. Simțeam cum picăturile de ploaie îmi curg pe chip. Sunt mulți, foarte mulți... Simt că natura și starea mea de spirit s-au sincronizat perfect. Îmi permit, într-un moment de egolatrie să mă situez deasupra celorlalți și să îmi imaginez că natura a fost influențată de dispoziția mea. Mă simt mândră pentru o clipă. Mă simt ca în universul bacovian, „în care cadrul exterior se identifică perfect cu trăirile interioare ale eului liric”. Teribil clişeu! Doar că, spre deosebire de el, pe mine ploaia mă însuflețește. Mă duce cu gândul la momentele din copilărie, când a alerga prin ploaie era mai important decât dorința de a nu-mi murdări teneșii sau blugii. E unul din momentele în care îmi aminteam că urma să cresc.
        Urc în autobuz și privesc la oameni cu feţe triste. Prin părul și pe chipul lor apa, încă se mai prelinge. Țin privirea în pământ. Pe chip li se citește o liniște deplină, dar în fiecare ar putea să poarte câte o ploaie în suflet. Singurii care mai vorbesc, se plâng unii altora de de viaţă, de alţii. Nimic nu-i mai mulțumește. Dar niciunul nu conștientizează că măcar au un loc către care să meargă, cuiva cuiruia să-i dea bună ziua. Aleg doar „si-şi plângă soarta”. Observând, încep să-mi dau seama că asta mă împiedica și pe mine să mai sar prin ploaie ca altă dată. Acum realizez de ce nu mai simt bucuria faptului că am scăpat mai devreme de la școală. Am înțeles ce mă așteaptă. Voi deveni în curând una din fetele ce preferă să se ascundă din calea ploii din dorința de a nu mi se strica machiajul. Voi deveni una dintre cei pe care îi am în față, cu priviri în pământ, cu căștile în urechi, cufundată în muzica zgomotoasă şi neatentă la ploaie. Mă voi „maturiza”, uitând de frumuseţea ploii...
        Dar refuz să mă gândesc, mai departe, la asta. Acum, doar îmi las capul pe geam și privesc cum, pe geam, se preling picăturile de ploaie. Acum, încă, îmi pot imagina că ele fac întrecere, care să ajungă prima la baza geamului, transformat în loc de joacă pentru minusculele picături. Peste câțiva ani sau peste câteva luni poate... voi vedea doar apă curgând pe o bucată de sticlă...
(de Banu Anamaria, în "Cronica Fundaţiilor", Anul XI  mai 2013, NR. 57, pag. 14)
        Sunt mândră de ceea ce am reuşit şi sper să continui în aceeaşi manieră! Şi am un feeling că aşa se va întâmpla.

Despre Annitu

Write admin description here..

7 comentarii:

  1. Foarte frumos :3 Iti urez succes in continuare ^_^

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitări, cupcake! Și multă baftă în continuare. Mult succes în continuare, sis! :*

    RăspundețiȘtergere
  3. @Viorel, mulţumesc, voi avea nevoie.

    @Propria Analiză (Ştefan aka bro:D ), mulţumesc muuult! :D

    @Departamentul de Educație (Alice), merci, apreciez.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce frumos! Foarte frumos! Faptul ca ai scris acolo si ca asta e debutu tau :o3 si si si ai scris foarte frumos si realist ;)) Succes in continuare!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred ca o sa-mi ramana in minte inocenta cu care ai scris.. "Acum realizez de ce nu mai simt bucuria faptului că am scăpat mai devreme de la școală."
    Realizarea se produce treptat, inevitabil si totusi.. schimbarea nu este atat de inevitabila.
    Inchei lasandu-ti niste versuri de Nicolae Labis

    "Aievea nu si nici cu-nchipuirea
    Eu muntii nu-i mai simt cum ii simteam
    In vremea unor basme petrecute,
    Cand se facea ca un copil eram,
    Cand ma-nsoteam cu pasari si cu ciute,
    Cand ma-nstelam cu flori, cand nu eram."

    Am sa mai verific blogul tau.. Multumesc pt acest gand inocent

    RăspundețiȘtergere
  6. Iti citesc blogul de mult timp, deoarece imi place felul in care scrii. In articolul tau ai reusit sa imbini cuvintele foarte frumos, sa transmiti exact ce voiai sa transmiti. Pe mine ploaia ma deprima chiar daca sunt cu cativa ani mai mica decat tine. Nu cred ca te vei "maturiza", totusi. Daca vei pastra vie amintirea jucatului prin ploaie, daca vei fi constienta ca incepi sa te schimbi, mintea ta va fi in stare sa opreasca timpul in loc. Eu de ani intregi o evit, mai ales cand am parul indreptat, dar oamenii sunt diferiti. La 4 ani distanta de tine este foarte la moda "maturizarea" fortata.
    Iti urez doar sa ramai aceeasi persoana care isi scrie opiniile cu sinceritate si care se bucura de ploaie :)

    RăspundețiȘtergere

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

Abonează-te
ca să primești e-mail când se postează ceva nou.

© 2011 - 2017 Război în... 1. Toate drepturile rezervate.
back to top