marți, 18 iunie 2013

Am fost la Street Delivery

Postat marți, 18 iunie 2013  la ora 23:16:00  

         Duminică, 16 iunie 2013, a fost a treia zi din celebrul festival urban care are loc anual în Bucureşti şi care "închide strada pentru maşini şi o deschide pentru oameni". Mai exact, pe strada Arthur Verona de la Piaţa Romană, s-au desfăşurat numeroase activităţi din categoriile: arhitectură, urbanism, design urban şi peisagistică, arte vizuale, societate civilă, ecologie, mediu, activităţi pentru copii, teatru, dans, film şi, nu în ultimul rând, muzică!
           Să fiu sinceră, n-am fost interesată decât de muzică, iar activităţile din celelalte domenii nu mi-au captat atenţia la acelaşi nivel; Am mers pentru concertul de la ora 20:00 unde au urcat pe scenă Aforic (Emil Teleagă), Kazi Ploae, Vali Umbră de la Subcarpaţi, Silent Strike,
Infinitu  aka SfântuOpt Nenorocitu’ de la Chakra7 şi Dj Power Pe Vinil, pentru că asta era tot ce mi se parea interesant la acest festival: muzica hip-hop.
           În ciuda aşteptărilor mele, băieţii au făcut show de-au ridicat mâinile tuturor oamenilor, iar concertul a fost atât de ok, încât regret că nu am fost şi-n celelalte două zile de Street Delivery.

          Marea mea problemă a fost că, după eveniment, din cele 93849302 de fotografii pe care le-am găsit pe diverse site-uri de la Street Delivery, abia-abia ce mi-am recunoscut moaca într-o poză: 

Despre Annitu

Write admin description here..

4 comentarii:

  1. E bine totusi ca te-ai regasit... :) Macar ai ramas cu amintirea unei seri frumoase.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt si eu pe acolo prin spate :)))

    RăspundețiȘtergere
  3. am ajuns si eu pe acolo, accidental. Inculta de mine habar n-avea de vreo chestie de genu' dar a fost super :))

    RăspundețiȘtergere

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

Abonează-te
ca să primești e-mail când se postează ceva nou.

© 2011 - 2017 Război în... 1. Toate drepturile rezervate.
back to top