joi, 27 iunie 2013

Am gătit pentru prima dată

Postat joi, 27 iunie 2013  la ora 23:24:00  

         Uite că a venit momentul în care am lăsat calculatorul cu tot cu blogging deoparte și-am făcut ce îmi e scris în codul genetic feminin: să stau la cratiță. Mă plictiseam azi cu Ștefan și dintr-o dată mi-am dat seama că în cei 18 ani de viață n-am gătit niciodată nimic-nimic —pentru că niciodată nu am fost atrasă de domeniul culinar, neștiind nici măcar să pornesc aragazul — așa că am decis să fac salam de biscuiți.
          Așadar, am luat frumușel laptopul în bucătărie, că altfel nu se putea, ne-am uitat pe internet la rețetă pentru salam de biscuiți, am mers la magazin să luăm ingredientele necesare și-am trecut la treabă. Inițial, trebuia să gătim împreună, dar Ștefan nu prea avea cu ce să mă ajute, dar mi-a ținut companie și  cred că tocmai de-asta gătitul mi s-a părut o experiență atât de plăcută.
          Cum spuneam, am început să urmez pașii din articolul de pe internet de pe un site cu rețete, i-am dat compoziției o formă de chec și am lăsat-o la frigider 2 ore. După două ore, când membrii familiei au gustat din rezultatul final, au rămas plăcut impresionați, mai ales frati-miu, Ștefan, care aproape l-a mâncat pe tot. Uimită de reacțiile lor ciudat de pozitive, am gustat și eu din salamul de biscuiți și pe loc mi s-au dilatat pupilele de ce bun era! Prima mea replică a fost “Gizăs! Nu cred în Dumnezeu, dar ăsta are un gust dumnezeiesc!”.
          Cum era și normal, ca o bloggeriță veritabilă, imediat am făcut poze, pe care le-am atașat aici:

Despre Annitu

Write admin description here..

10 comentarii:

  1. Sis, nu e așa că mai faci și astăzi unul? Please :o3 :o3...deci sincer, eu am luat totul ca pe o joacă. Nu mă așteptam să iasă ceva. Dar după ce am gustat...WOW!!! Ca să își facă o idee cei care nu au fost la fel de norocoși ca mine să guste...My sis gătește precum scrie...adică GENIAL! Și pentru că am lăsat comentariul ăsta așa dulce...nu e așa că mai faci ceva dulce și azi? ;;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Pai unii au talent la asa ceva. Poate te numeri printe norocosi fara sa sti. Eu zic sa mai incerci;) Cine stie, poate o sa-ti faci chiar un obicei din asta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Asta e pentru babele alea care spun ca femeile trebuie sa stie sa gateasca de mici, ca altfel nu le ia nimeni :))
    Arata bine =P~

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu am gatit prima data cand m-am trezit singur in Cluj. A fost aventura in toata regula, dar acum ma descurc decent. Din poza nu arata rau, insa gustul, cuma a fost la gust?

    RăspundețiȘtergere
  5. Bun bun bun :3 Felicitari ^_^ Mai ai si pentru mine? :D

    RăspundețiȘtergere
  6. trebuie doar sa ai chef, sa iti placa ce faci si uneori si pentru cine!

    RăspundețiȘtergere
  7. Cam tarziu ai descoperit bucataria....

    RăspundețiȘtergere
  8. io stiu sa-ti gatesc aproape tot ce vrei. in afara de dulciuri, sau prajituri.. nu stiu :((

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu am idee ce gust are insa arata destul de bine :D Si eu am facut acum 2 zile un salam de biscuiti insa am cam dat-o-n bara cu zaharul x_x, mult prea dulce i iesit.

    RăspundețiȘtergere
  10. Hai ca arata forte bine.Poate pe viitor vei face ceva mai complicat si o sa iti iasa.

    RăspundețiȘtergere

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

Abonează-te
ca să primești e-mail când se postează ceva nou.

© 2011 - 2017 Război în... 1. Toate drepturile rezervate.
back to top