miercuri, 24 iulie 2013

Despre tinichigerie

Postat miercuri, 24 iulie 2013  la ora 01:03:00  

         Nu trebuie să vă spun câte automobile învechite din România, şi nu numai, care au un aspect deplorabil. Din exterior par că arată ok, par într-o stare relativ bună, însă, şoferii acestor vehicule pe patru roţi ştiu cel mai bine cu probleme se confruntă din cauza acestor dificultăţi. Partea şi mai gravă este că, odată cu trecerea timpului şi odată cu neglijarea acestor probleme, repararea maşiniii este din ce în ce mai greu de efectuat, pentru că, în timp, problemele se agravează tot mai mult, aşadar, repararea devine mult mai dificilă.
          De asemenea, aceste probleme îl pot pune în pericol şi pe cel care conduce automobilul, pentru că el poate deveni din ce în ce mai degradat, materialele din care este construit fiind deteriorate şi mâncate de rugină.
         Deşi asta sună destul de grav şi pare foarte primejdios pentru deţinătorul maşinii, există câteva soluţii pentru a prelungi pentru o perioadă lungă viaţa maşinii. Întâi de toate, trebuie remediate cele mai grave probleme, care, în principiu, se bazează pe lucrări de sudură (oxiacetilenic, argon, etc.), care asigură siguranţa şoferului şi, în aceeaşi măsură, durata de viaţă prelungită a autoturismului deţinut de el.
          Problemele cauzate de deteriorarea automobilului se pot rezolva foarte simplu, printr-o vizită la o atelier de tinichigerie (de exemplu un atelier de tinichigerie Arad), unde un tinichigiu este dispus să lucreze obiectele din sârmă, metale şi tinichea. Acest meseriaş specializat se ocupă de îndreptatarea şi remedierea autoturismelor afectate de fenomene naturale (cum ar fi grindina, calamităţile sau loviturile de crengi, ţurţuri, castane, etc), îndoituri cauzate în accidente sau în parcare şi chiar şi de incedii şi explozii.
          În mare parte, la un atelier de tinichigerie se efectuează vopsirea automobilului, polisarea lui, antifonarea , redresarea şi centrarea elementelor de rezistenţă. Toate aceste operaţiuni se realizează într-un timp relativ scurt, iar durata de funcţionare a maşinii este prelungită astfel încât ca ea să poată fi condusă o bună perioadă de timp, fără a pune în pericol viaţa şoferului sau degradarea automobilului. Această tehnologie a devenit încă de foarte mult timp o reală industrie, ramificând de asemenea aplicarea tinichigeriei la maşinile afectate de grindină sau de actele nu tocmai...previzibile ale naturii.
          De asemenea, tinichigeria mai reprezintă şi o serie de denumiri ale aceleiaşi acţiuni asupra autoturismului: reparaţia elementelor de caroserie (formată din tablă), finisările aduse micilor îndoituri provocate de manipulare neatentă, şi mai sunt numite şi reparaţii PDR. Această tehnologie nu este nouă, cel puţin în România, ci este folosită încă din anii 50 de către montatori ai unor mărci de maşini celebre.
          De exemplu, la autoturisme, cel mai des a fost întâlnită situaţia în care acestea au fost afectate în parcare prin deschiderea uşii. Şi cum aceasta este o problemă estetică şi de asemenea periculoasă, trebuie rezolvată imediat, fără nicio îndoială la un atelier de tinichigerie, unde soluţia este una foarte cunoscută de şoferii deţinători de autoturisme: chituire şi revopsire (piese revopsite).
          Aceste reparaţii sunt costisitoare, dar totuşi necesare şi de neevitat, însă dacă problemele sunt rezolvate la timp, starea maşinii va fi mai bună şi durata ei de viaţă mai lungă.

Despre Annitu

Write admin description here..

0 războinici au comentat:

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

Abonează-te
ca să primești e-mail când se postează ceva nou.

© 2011 - 2017 Război în... 1. Toate drepturile rezervate.
back to top