duminică, 1 septembrie 2013

Relaxare și rupere de tehnologie

Postat duminică, 1 septembrie 2013  la ora 22:47:00  

        Hello! Revin cu o postare pe acest blog, după o lungă absență provocată de lipsa timpului cu care am fost într-un continuu război. Iar această pauză îndelungată a fost cauzată strict din motivele precizate în postarea în care povesteam despre cum, în ultimul timp, din cauza cererilor mult prea numeroase de advertoriale, nu am timp nici să respir. Și mi-am dat seama că cu acel articol mai rău am făcut, pentru că au fost persoane care au citit articolul și mi-au solicitat colaborări.
        Și așa am ajuns să stau ore în șir la PC, de-abia având timp să ies o dată la 3 zile afară din casă, să fiu super stresată, mega obosită și tot timpul în alertă să scriu articolele la timp, pentru a mă putea apuca de următoarele.  Tocmai de-asta Ștefan, cel mai bun prieten al meu, m-a luat cu forța din casă și m-a invitat la o ”porție” de  câteva zile de relaxare și rupere de tehnologie și stres, în Bacău, la părinții lui, unde am mai stat și prin iunie vreo 2 săptămâni. 
        Așadar, acum că am ajuns aici și că îmi pot începe și eu micul concediu, am putut scrie acest articol în care să anunț pe toată lumea că, deși nu dau nimănui absolut niciun semn, deși răspund din an în Paște la mesaje, sunt ok, sunt bine, n-am murit, n-am emigrat în Congo și nici n-am fugit cu circul. 

Despre Annitu

Write admin description here..

3 comentarii:

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

Abonează-te
ca să primești e-mail când se postează ceva nou.

© 2011 - 2017 Război în... 1. Toate drepturile rezervate.
back to top