sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Ce e fericirea?

Postat sâmbătă, 11 ianuarie 2014  la ora 19:59:00  

         "Ce este fericirea?" reprezintă o întrebare la care se caută răspunsuri încă de la începuturile filosofiei. Cu fiecare filosof, mai apare o definiție. Și totuși, fiecare dintre noi poate veni cu o definiție.
          Fericirea este idealul fiecăruia dintre noi. Niciun individ nu poate declara că trăiește pentru nefericire fără să mintă. Sau, dacă face asta, înseamnă că nefericirea este fericirea sa, deci scopul său este împlinit. Fericirea poate fi, oare, împlinirea unui ideal? Dar oare cât de putem bucura de un ideal împlinit? După o perioadă începe să fie o rutină, intră în realitate. De o așa scurtă durată să fie fericirea? Doar până vedem un ideal împlinit și ne obișnuim cu ideea împlinirii lui? Oare odată concretizat, un ideal nu mai poate fi sursă de fericire când devine parte a realității?
         ''Fericirea este ceva ce nu se atinge niciodată, dar în căutarea ei merită să alergi toată viața''. Putem, oare, contrazice citatul? Greu de spus, însă e indicat să sperăm că putem. Care mai poate fi motivația existenței? O cursă în jurul umbrei noastre, o goană după propria coadă? Ar însemna să ne asumăm faptul că trăim pentru ceva ce nu poate fi concretizat, căutăm gheața în nisipul Saharei, acceptăm lupta cu morile de vânt. Tot ce ne mai alimentează dorința de viață, în acest caz, poate fi speranța. Însă una irațională, nebunia speranței. Poate așa putem explica de ce mitologiile și religiile plasau fericirea în Eden, în Câmpiile Elizee sau în în alte spații neaccesibile oamenilor. E o ultimă redută, ultimul rang al nebuniei înainte de vindecare.
          Una dintre cele mai mari greșeli ale literaturii, indiferent de natura ei, a fost mitizarea fericirii, ideea conform căreia fericirea este un sentiment suprem, de natură paradisiacă, unic și superior. Astfel, evenimentele simple care ne produc mici bucurii de moment, nu pot intra în categoria fericirii. E greu să acceptăm că un copil care savurează o bomboană este fericit. La fel cum doi îndrăgostiți care se sărută, nu pot fi fericiți. Acestea sunt considerate ''bucurii''.
          Conceptul de fericire este unul dintre cele mai utilizate când vine vorba de manipulare. Fie că vorbim de religii, doctrine, politici, toți promit fericirea, atingerea fericirii. Iar faptul că au atât de mult succes, este o dovadă în plus că fericirea se află în centrul dorințelor noastre. De fapt, conceptul de fericire mitică este acceptată dintr-un exces de îngâmfare. Nu ne putem mulțumi poate cu condiția de oameni, de muritori. Dorim ceva la nivelul zeilor, de a căror existență nu suntem convinși pe deplin, totuși.           Fericirea este strict legată de concepul de visare, de speranță. Odată cu dispariția speranței, se stinge și ideea de fericire. Căci te izbești de realitatea umană, de condițiia de individ simplu, muritor. Dacă rațiunea ia locul speranței, nu mai poate fi vorba de ideea de fericire. Pentru a putea căuta fericirea cu rațiunea, ar trebui să posedăm o rațiune superioară celei pe care o avem, una supraomenească, ce înțelege dincolo de ceea ce e finit.
          Așadar, fericirea este dorința neîmplinită. Sau proaspăt împlinită. Este transpunerea unui vis în realitate. Pentru că fericirea își are domiciliul în vise, în speranțe, în imaginație. Odată cu transformarea unui vis în realitate, ea se alterează, căci ea doar în gândurile și în visele noastre poate supraviețui, indiferent de forma sa.

Despre Annitu

Write admin description here..

8 comentarii:

  1. Cam greu sa explici sentimentele. Stiu sigur insa ca, cel putin in cazul meu, fericirea apare odata cu iubirea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dar daca nu ar mai fi obstacolele si problemele pe care cand le rezolvom suntem fericiti,ar mai exista fericire? Cum ar fi sa le avem pe toate,sa nu avem nici o problema,sa fie o viata pefecta,atunci care ar mai fi rostul fericirii? care ar mai fi rostu vietii daca e plina numai de fericire?

    RăspundețiȘtergere
  3. articolu este foarte bun, ai punctat foarte bine !

    RăspundețiȘtergere
  4. nice ! daca toti am scrie despre fericire si am promova-o mai bine in societatea asta, poate am fii cu totii mai fericiti ! In loc sa promovam alte valori mai "suspecte", ne-am putea concentra mai des pe astfel de lucruri !
    felicitari !

    RăspundețiȘtergere
  5. In Romania,daca treci la magazine,nu o sa vezi o vanzatoare care zambeste. Asa-i??

    RăspundețiȘtergere
  6. Fericirea..e ca sarcasmul -> te scoate din orice situatie de cacat..

    RăspundețiȘtergere

Ai o părere despre ce-ai citit mai sus ?

Abonează-te
ca să primești e-mail când se postează ceva nou.

© 2011 - 2017 Război în... 1. Toate drepturile rezervate.
back to top